Atâţia au pierit, în fel şi chip
Şi-atâţia s-au nãscut doar ca sã moarã,
Cum şterge valul, urma pe nisip,
Iar ea dispare, fãrã sã o doarã.
Atâţia se nãscurã, ca şi noi,
Cu nãzuinţi, speranţe şi cu vise
Însã, pieirã grabnic, în rãzboi
Şi chiar şi pomenirea le pierise.
Or fi având şi dânşii vreun cusur
Şi doruri au şi ei, ca orişicare...
Dar, se consumã, practic, prematur,
La fel cum se topeşte-o lumânare!
Sunt mulţi care se nasc şi, mai apoi
Trãiesc şi ei, ca mine şi ca tine,
Plecând deodatã. Fãrã sã ştim noi
Cum sau de ce au zile mai puţine.
Sã fim, deci, noi acum, mulţumitori,
De fiecare clipã ce ni-e datã!
Sã îi iubim pe fraţi şi pe surori,
Pânã nu vine dreapta judecatã!